Apropierea de neant este infricosatoare, caci un spatiu vid, golit de continut, dar care atrage spre sine materia, duce cu gandul la amestec, ciocnire, pierdere a delimitarilor spatiale, dezintegrare si in cele din urma moarte.
Puterea "nimicului" este socanta, caci cititorul simte conflictul, antiteza dintre conceptia sa initiala unde neantul este definit drept absenta a fiintei si cea finala; aici devine un adanc fara sfarsit, un spatiu nesupus legilor timpului, deci si a memoriei ("asemene/uitarii celei oarbe"), care conduce catre sine formele existentei, catre un final obscur, imprevizibil.
