„Adeseori pe munte, sub un bătrân stejar,
Când soarele apune, m- aşez cuprins de jale
Şi ochiu- mi urmăreşte, cu gândul meu fugar
Priveliştile care se desfăşoară- n vale.
Colo şopteşte râul ce nesfârşit se- agită
Şi şerpuind se- afundă în negre depărtări,
Iar dincolo e lacul, cu faţa- i adormită
În care se- oglindeşte luceafărul din zări.
Pe-a piscurilor frunte cu codri- n umbră deasă
Amurgul mai aruncă o rază de plecare
Careta* cea de abur cu- a umbrelor crăiasă
A început să urce pe alba ei cărare.
………………………………………………
Dar tot ce mă- nconjoară e astăzi pentru mine,
Lipsit de orice farmec. Nimic nu mă uimeşte,
Nimic nu mă atrage toate- mi sunt străine.
A soarelui căldură pe morţi nu- i încălzaşte. “
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că ați găsit conținutul oferit util și inspirațional. Dacă aveți întrebări suplimentare sau doriți asistență, vă încurajăm să ne contactați. Ne-ar face plăcere să reveniți și nu uitați să ne adăugați în lista dumneavoastră de favorite!
