Corbule, corbule, adu nițel seu în unghișoară și-n gușă nițic-apșoară, cu seul s-atingi, cu apa
să stingi, a flacăr-albastră, că ți-oi da să mănânci un stârv cu cărnuri dulci!
Iar Țugunea și el:
— Corbule, corbule, adu nițel seu în unghișoară și-n gușă nițic-apșoară, cu seul s-atingi, cu apa
să stingi, a flacără albă, că ți-oi da să mănânci două stârvuri și mai dulci!
Corbul ca o săgeată zbură acasă și – fără să mai întrebe ce e mai mult, unul ori doi – luă seu și
apă, și se-ntoarse zicând pe drum: crau, crau, crau! Doar n-o fi păcat ca, după ce am săturat pe tata și
pe mama, să mai satur pe unchi și pe mătușă, pe veri și pe verișoare!
Când s-apropie, se lăsă-n jos, pică seul și apa peste flacăra albă, care se potoli și se stinse, iar
viteazul aduse pe zmeu de mijloc, îl trânti cu putere de-l îngropă-n pământ până la brâu, apoi scoase
paloșul de-i luă capul și lui, și calului, le dete corbului și apucă drumul înainte.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că ați găsit conținutul oferit util și inspirațional. Dacă aveți întrebări suplimentare sau doriți asistență, vă încurajăm să ne contactați. Ne-ar face plăcere să reveniți și nu uitați să ne adăugați în lista dumneavoastră de favorite!
