Libelula Lula
Astăzi elevii clasei a VII-a vor merge într-o excursie.Destinaţia aleasă de către doamna dirigintă este pădurea de la marginea satului.
Printre elevii gălăgioşi se află şi Miriam o fată retrasă care iubeşte natura.Doamna profesoară merge înaintea grupului, străduindu-se să le prezinte copiilor speciile de copaci şi păsările.Miriam se amuza de biata profesoară.Cunoştea pădurea şi tot ce adăpostea aceasta, ca în palmă.Subtil se dezlipi de colegii ei şi o apucă prin desişul ce ducea către lac.Îşi salută prietenii copaci şi se aşeză pe iarba mătăsoasă când...ceva îi atrase atenţia.Era ceva ce plutea deasupra apei scoţând un sunet ciudat.Să fie o insectă?Era cu neputinţă deoarece cunoştea fiecare insectă din acea pădure şi niciuna nu era atât de mare.
-Cine eşti?spuse fata mai mult pentru sine.
-Da' nu te-a învăţat nimeni că nu-i frumos să te holbezi aşa?spuse fiinţa iritată.
-A...Ai vorbit?întrebă Miriam năucită.Cum e posibil?Toată viaţa am vorbit cu animalele şi asta e prima dată când îmi răspunde vreuna.Toate vorbiţi?Eşti nouă?
-Uşurel...Voi oamenii, curioşi mai sunteţi!Mă numesc Lula şi sunt o libelulă.Şi da toţi vorbim.Credeai că specia umană ne este superioară?Suntem la fel de capabile ca voi!Mi s-a spus despre tine...Tu eşti Miriam, adolescenta sâcâitoare care se plânge, pe aici.
Lui Miriam nu i se mai vorbise niciodată aşa.Limba i se lipise de cerul gurii.Cine era individa asta bătrână şi cum îşi permitea...?
