Spovedania e curmată brusc de târâitul ascuțit al soneriei. Băiatul iese tiptil in hol și se uită cercetător
prin ochiul de la uşă. Apoi se întoarce indispus pe vârful picioarelor.
-E Vintilă, zise cu un aer plictisit. Du-te şi spune-i că nu sunt acasa. A venit să-i dau patinele mele..
-- Păi, nu i le-ai promis? intrebă nedumerit musafirul.
-Ba da, înalţă nepăsător din umeri băiatul, dar aşa... în general. I-am spus ieri, într-o doară, că dacă..
Ştiu eu, în sfârşit, da, îmi amintesc precis... că, dacă din tot oţelul din lume s-ar fi făcut o singură pereche de
patine, lui i le-aş fi imprumutat in primul rând... Negreşit, așa aş fi facut! Dar nu s-au făcut numai patinele
mele din tot oţelul din lume, curmă el brusc discuția.
Se aşeză pe covoraşul din fata sobei ce dogorea şi aşteptă ca scârțâitul paşilor musafirului nepoftit
så se piardă de-a binelea. Apai sparge tacticos cu vătraiul o nucă aurită şi, zvârlind cojile în jarul roşiatic,
continuă cu seninătate aceeaşi spovedanie:
- Unde am rămas? A, da, imi amintesc... Aşadar, dacă pe Dunăre ar curge nasturi, l-aş chema întâi pe
el:,la, Vintilă, ia câți poți, ia cu návodul.." 14
TEREA
LINTH​