A fost odată un prinț care voia să se însoare. Dar nu voia să se însoare decât cu o prinţesă adevărată şi nu a găsit în toată lumea ceea ce voia el.
Tocmai când se întorsese acasă şi era foarte necăjit, într-o seară groaznic de urâtă, când ploua şi tuna şi fulgera, s-au trezit la uşă cu o tânără. Era plouată rău şi apa îi curgea de pe păr şi de pe haine şi arăta într-un hal de nedescris. Totuși, ea spunea că e prinţesă.
Regina s-a gândit mult timp cum să afle dacă nou-venita este cu adevărat prinţesă.
Până la urmă regina s-a dus în odaia în care urma să doarmă fata, a pus pe scândurile patului un bob de mazăre, iar peste el a aşezat douăzeci de saltele de lână şi peste saltele a pus douăzeci de perne mari de puf. După aceea, regina o pofti pe fată să se culce.
A doua zi dimineaţă toți au întrebat-o cum a dormit. Tânăra a răspuns că a dormit groaznic, că a fost ceva tare în pat şi nu a închis ochii toată noaptea. Acum e plină de vânătăi și o doare tot corpul.
Atunci şi-au dat seama cu toţii că e prinţesă adevărată. Firește, numai o prinţesă adevărată ar fi putut simţi un mic bob de mazăre prin douăzeci de saltele de lână şi douăzeci de perne de puf. Prinţul a luat-o de nevastă pe prințesa și bobul de mazăre a fost aşezat la loc de cinste, printre bijuteriile coroanei.
