Explicație:
Vlad Ţepeş a fost şi este un personaj ce fascinează atât lumea literară, cât şi cea istorică. Un personaj a cărui viaţă nu am putea-o reconstitui fără ajutorul legendelor, care de altfel, sunt foarte numeroase. Însă, o legendă nu trebuie folosită doar ca sursă istorică, ci în acelaşi timp, ea trebuie supusă unui examen critic riguros. Vlad Ţepeş a fost subiectul multor creaţii, atât literare, cât şi istorice. Celebrul roman „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker, nu ţine cont de adevărul istoric şi ni-l prezintă pe Vlad ca pe un personaj negativ, înconjurat de o oarecare aură mitică. Din punct de vedere istoric, prima monografie completă a acestui mare domn român, ce încerca să creioneze imaginea istorică a acestui personaj, nu a prins viaţă decât la sfârşitul secolului al-XIX-lea, autorul ei fiind Ioan Bogdan.
O figura marcantă a neamului românesc, Vlad Ţepeş îşi face prima apariţia notabilă în istorie, la 1448, însă înainte de a discuta despre prima domnie a lui Ţepeş trebuie să lămurim anumite aspecte. În cele 3 decenii scurse de la moartea lui Mircea cel Bătrân (1418), pe tronul Ţării Româneşti s-au perindat 8 domnitori, posibili descendenţi ai lui Dan I (1377-1386) fie ai lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), ambii fii ai lui Radu I. Aceasta instabilitate politică a fost o consecinţă directă a aplicării unui principiu de moştenire diferit de Europa de Vest. Dacă în vest, funcţiona principiul primogeniturii(primul născut moştenea mare parte a averii), în Ţările Române se aplica principiul ereditar-electiv. Ce presupune acest principiu?Precizarea este clară:orice os domnesc poate pretinde tronul ţării. Aplicarea sa a deschis un larg câmp luptelor pentru putere între toţi descendenţii domneşti – legitimi sau nu – dar în mod special între 2 familii:Drăculeştii şi Dăneştii.
