Bate vânt pe ulicioară peste inima amară, bate vânt prin ţigănie peste inimă pustie, vânt uşor de primăvară cu parfum de domnişoară.
Poci, tu vântule, să treci, căci focul lor n-o să-l seci şi nici lacrămile lor după Rică din Obor! Îl făceau toţi zurbagiu, dar altul ca el nu ştiu: ăl mai prima barbugiu, cuţitar, caramangiu, ca un fante de spatiu.
Că nu era nici o fată de el neamurezată, nici nevastă cu bărbat să nu-l fi râvnit la pat.
Şi-avea ochii de migdale de cătau la el cu jale, şi-avea ghiersul cântător de cătau la el cu dor, Rică - fante de Obor.
Când trecea prin cartier, avea pasul de boier, legănat şi nepripit unde se ştia iubit.
N-avea pe lume pereche: purta cercel la ureche şi-avea degetu-nflorat c-o piatră de matostat.
Uite-l, ăsta era Rică: el de nimeni n-avea frică, de nimeni nu se temea, cât este lumea de rea!
Şi cum venea într-o seară senină, de primăvară, un ţigan mai mărunţel se tot da pe lângă el: - "Dă, bă Rică, o ţigare!" Când căta prin buzunare, parşivul, cu mâna scurtă, i-a vârât cuţitu-n burtă.
Rică s-a-ndoit niţel da' l-a muclit pe mişel de-a sunat şi baba-n el.
Văicăreală mare-n stradă, au dat toţi buluc, să-l vadă: sângele-i curgea şiroi ca apa dintr-un butoi.
Toată partea muierească a sărit să-l oblojească, dar el nu vroia deloc; se ţinea doar de mijloc şi şi-a pus o barză-n cioc, a aprins-o şi-a zâmbit: - "Ce-o să mor dintr-un cuţit?" Pân' vin ăi de la Salvare, mai poci să trag o ţigare!" Aşa era Rică - tare.
Se cruceau ţiganii toţi, (mardeiaşi, giolari şi hoţi) şi ţigăncile-nlemnite se tânguiau pe şoptite.
Aoleo, ce n-ar fi dat să-l vază pe Rică lat; dar el, drept ca pălimarul, îşi ţinea doar brăcinarul cu o mână, apăsat şi umbla în lung şi-n lat Rică - fante-njunghiat.
Ieşea luna dintr-un nor roşie ca un bujor şi bătea un vânt de seară subţirel, pe ulicioară ca un plânset în suspine.
Dar Salvarea nu mai vine...
Rică s-a lăsat pe vine şi s-a-ntins pe îndelete rezimat de un părete.
Craii toţi, de bucurie, se făceau că îl îmbie: - "Vrei Rică, să joci barbutu?" Dar el tot făcea pe mutul. - "Spune bă, tot te mai doare?" El tăcea cu ochii-n zare.
Una, când a dat să-l frece, a ţipat - că era rece!
Şi când a venit Salvarea din el mai ardea... ţigarea.
Cântă-l ghiers, lacrimă pică peste inimă voinică!
Plânge-l inimă amară că s-a dus în primăvară ca o apă d-a uşoară şi ca fumul de ţigară!
Cântă-l ghiers şi du-l departe pe Rică - fante de Moarte!
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că ați găsit conținutul oferit util și inspirațional. Dacă aveți întrebări suplimentare sau doriți asistență, vă încurajăm să ne contactați. Ne-ar face plăcere să reveniți și nu uitați să ne adăugați în lista dumneavoastră de favorite!
