Libelula zbura pe deasupra lacului. Aripile ei străluceau in bătaia ușoară a soarelui. Sclipeau atât de tare! Însă libelula era o ființă smerită, care nu se falea cu frumusețea ei. Ea era preocupată de altceva: căuta un loc bun unde sa își depună larvele. In sfârșit! Acolo pe o frunza era liber, chiar dacă frunza era încă udă.
Peste câteva minute treabă era gata. Își alintă cu o dragoste de mamă nemaipomenita puișorii din ouă și plecă spre lumea largă, nu înainte să mai arunce o privire la viitorii săi copilasi.
