Citește cu atenție textul, apoi răspunde la cerințe: „Titi Brumărescu e un băiat grozav de citit. Citeşte pe rupte. Şi nu ca alţii, o carte pe lună sau, în cel mai bun caz, una pe săptămână. Titi citeşte o carte (una!) pe oră. Oricât ar fi de groasă! E de ajuns, de altfel, să-l auzi vorbind despre cărţile pe care le-a citit, ca să-ţi dai seama că ai de-a face cu un adevărat maratonist al lecturii. - Tu ai citit cartea aia? Grozavă carte! îşi împărtăşeşte el neobosit şi oricui entuziasmul în recreaţii. Gro-za-vă! Desface cuvântul în silabe, cu pofta cu care ar desface o piersică mustoasă. - Care? - Una cu scoarţa galbenă, de vreo două deşte... Cum naiba-i spune? Ah, îmi scapă titlul, dar e grozavă!... De două ori am citit-o... în ora de geometrie... azi dimineaţă. - Cu un câine pe copertă? - Nu... Galbenă, dar fără câine... A, ştiu la ce te gândeşti. Aia cu câinele e alta... îmi amintesc! Am citit-o în ora de chimie. Bună carte şi asta! Mai ales acolo unde se-ntâlnesc ăia doi cu alţi doi... Uite, dom'le, îmi scapă titlul, se căinează el, dar pot să ţi-o povestesc. Stai să vezi, râzi să te prăpădeşti. Pufneşte în râs câteva clipe, apoi, înveselit, începe să povestească hohotind: - E cu Unu' care pleacă nu ştiu unde... ha, ha... cu nu ştiu cine... ha, ha... şi ăsta care pleacă se desparte nu ştiu de ce de ăla cu care a plecat, ha... ha... să vezi încurcătură ha... ha... ha... Are aşa, vreo trei deşte grosime. Cum îi zice? Ah, îşi pocneşte Titi nemilos degetele, îmi vine pe limbă... am citit-o azi, în ora a treia... - A treia, mă? Păi acum vine ora a treia... Titi rămâne pe gânduri o clipă: - Ai dreptate!... Le-am confundat... Ştii, are tot vreo trei deşte grosime. Da, îmi amintesc... Aia din ora de chimie era tristă. Ah, îmi scapă titlul... dar să ţi-o povestesc... E aşa de tristă! Caută batista, dar lacrimile au şi luat-o la vale. E cu unul care pleacă... nu ştiu unde... hâ-hâ... şi celălalt era cu alţii, care şi ei nu ştiu ce aveau cu ăla... Ah, ce carte tristă!... A găsit batista şi, cum a terminat de povestit cartea cea tristă, îşi suflă nasul, elegiac: - Acum nu mai am ce citi... - Du-te la bibliotecă! - Aş, de la bibliotecă le-am citit pe toate, se înviorează el. O să-ţi povestesc eu una, formidabilă! Am uitat cum îi zice. Aşa, de vreo patru deşte de groasă. Aventură! Mister! Să vezi, începe el cu o voce sugrumată, e cu una care pleacă nu mai ţin minte unde, cu nu ştiu cine! Nu mai ştiu de ce! Şi pe drum se desparte, nu ştiu cum, de ăla cu care a plecat! Şi atunci să vezi încurcătură... Dar uite, a intrat tovarăşul profesor. Ţine minte unde am rămas. îţi povestesc mai departe după oră. Păcat că i-am uitat titlul. Dar nu-i nimic. Cum ţi-o povestesc eu, nici nu mai e nevoie s-o citeşti, n-ai s-o uiţi toată viaţa. Îţi garantez!” Mircea Sîntimbreanu, „Un băiat citit”
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că ați găsit conținutul oferit util și inspirațional. Dacă aveți întrebări suplimentare sau doriți asistență, vă încurajăm să ne contactați. Ne-ar face plăcere să reveniți și nu uitați să ne adăugați în lista dumneavoastră de favorite!
