"Bunicul", Barbu Ștefănescu Delavrancea
În acest fragment din "Bunicul", scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea descrie cum un bunic stă pe prispă lui, unde
"Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme" și nu se gândește "La nimic".
Bunicul "Numără florile care cad", apoi se uită în grădină și "Se scarpină-n cap".
Bunicul are plete "albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori", tot albe are și sprîncenele, mustățile, barba și "peste toate au nins ani mulţi şi grei." iar ochii lui "au rămas ca odinioară: "blânzi şi mângâietori."
Deodată, el auzi poarta trântită de crezu că "s-a umflat vântul" dar el a văzut cum
"Un băietan şi o fetiţă, roşii şi bucălaţi" au venit la el și i-au sărutat mâinile lui "tata-moşu" punându-i acestuia mai multe întrebări: că de ce "zboară păsările", el răspunzând "Fiindcă au aripi", de ce rațele nu zboară că au și ele aripi, însă de astă dată îi răspunde băiatul "Zboară, dar pe jos".
De bucurie, "Bătrânul cuprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat" spunându-le drăgăstos "O, voinicii moşului!".
Bunicul era foarte bucuros de vizita nepoților încât "zâmbi pe sub mustăţi, şi îi privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau
numai lumină şi binecuvântare".
Explicație:
Fragmentul descris este din "Bunicul" de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
|Se scutură din salcâmi o ploaie de |miresme. Bunicul stă pe prispă. Se |gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Numără florile care cad. Se |uită în fundul grădinii. Se scarpină-n| |cap. Iar numără florile scuturate |de adiere. Pletele lui albe şi creţe |parcă sunt nişte ciorchini de flori |albe; sprâncenele, mustăţile, |barba… peste toate au nins ani mulţi| |şi grei.|
|Numai ochii bunicului au rămas ca |odinioară: blânzi şi mângâietori.|
Cine trânti poarta?
– Credeam că s-a umflat vântul… o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!
Un băietan şi o fetiţă, roşii şi bucălaţi, sărutară mâinile lui „tata-moşu”.
– Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?
– Fiindcă au aripi, răspunse bătrânul, sorbind-o din ochi.
– Da’, raţele n-au aripi? Ele de ce nu zboară?
– Zboară, zise băiatul, dar pe jos.
Bătrânul cuprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.
– O, voinicii moşului!…
Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi îi privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau numai lumină şi binecuvântare.
