Răspuns :
titlul.Prințul Miorlau
aautorului Cassian
numarul versurilor sunt 10
prima strofa are ...
personajele:Printul Miorlau, mama si tatăl acestuia.
Ce reprezinta poeta in poezie:Poeta reprezinta in poezie
Explicație:
Într-o împărăţie cam ploioasă,
trăiau un împărat şi-o-mpărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
Si miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de “miorlau!” pentru „nu vreau!”
(-N-am înţeles ! ve-ţi spune voi.
Ce-i acesta, prinţ? Sau pisoi?
Te rugăm să nu-ţi urmezi povestea
Până nu ne lămureşti acestea.
-Răbdare , dragii mei copii,
şi singuri vă veţi lămuri.)
Deci ,cum spuneam, cu prinţul miorlăit
De loc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane-
el miorlăia că vrea baloane;
şi-n loc de baloane
voia tromboane
şi –n loc de tromboane,
voia bomboane,
dar nişte bomboane,
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n tromboane!
Astfel de dulciuri –vai!- nu se găseau….
Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă-afară;
Miorlau! – că-afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru ;
Miorlau! – că-i sărbătoare…
Părinţii nu ştiau ce să-i mai facă
– numai să tacă …
Îi aduceau în fiecare zi
o mie-o sută una jucării:
Căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane
de celuloid,
şi căţei, şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid
şi iar se deschid…
Ah, dar prinţul nostru nu tăcea defel.
El voia ceva ştiut numai de el:
ceva rotund, dar şi pătrat,
mai mult subţire, dar şi lat
bun şi la spart, şi la mâncat,
de o culoare
(nu ştiu care),
dar nu aceea pe care-o are…
Miorlau! – de ce e luna mare ?
Miorlau! – friptura nu e bună !
Miorlau! – vreau să mănânc compot !
Nu vreau compot, că nu mai pot !
Miorlau! – că nu mă plac de loc!
De ce am nas şi nu am cioc ?
(Ei, şi pe urmă, ţine-te):
De ce-s cocoşi, cocoşii ?
De ce sânt roşiile roşii
şi vinetele vinete ?
…Albi şi Împăratul, albi şi-mpărăteasa.
De-atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziseră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
Bostanii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile.
Zburară şi berzele.
Şi se făcu – pe câte ştiu –
în jurul prinţului – pustiu.
…Doar mâţele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prinţişor.
Sfârr… sfârr…
Ce pisici
cu ochi mici !
ce motani
năzdrăvani !
Şi-ncepură să-l aţâţe,
miorlăind, motani şi mâţe:
“Miau-morlau !
Hai cu noi !
Nu eşti prinţ.
Eşti pisoi.
Nu mai sta ! Vino-ncoa !
De-acum, şoareci vei mânca.
Colţii tăi vor şti să roadă
şi-o să-ţi crească-o coadă – coadă,
gheare – gheare
la picioare
blană moale
pe spinare
sfîrr…sfîrr…
ochi ceacâri*
şi mustăţi –
şi-o să te fereşti de băţ
şi de cei cu colţii răi,
de dulăi şi de potăi…”
Atunci prinţişorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, fireşte,
şi prinse să vorbească omeneşte.
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
„Acesta nu-i pisoi, ci e copil!”
Şi foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înşele…
Dragi copii, povestea-i gata.
Să vă duceţi imediat
Şi la mama, şi la tata,
Să le spuneţi răspicat:
”Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau !”

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că ați găsit conținutul oferit util și inspirațional. Dacă aveți întrebări suplimentare sau doriți asistență, vă încurajăm să ne contactați. Ne-ar face plăcere să reveniți și nu uitați să ne adăugați în lista dumneavoastră de favorite!